Marți, 11 ianuarie, vreme rece și ninsori, temperaturile maxime se vor încadra între -4 şi 4 grade, iar cele minime, în general, între -13 şi -4 grade. În vest, sud-vest, nord-est şi la munte vor fi înnorãri şi pe arii relativ restrânse se vor semnala precipitaţii slabe, predominant sub formă de ninsoare.

În restul teritoriului cerul va fi variabil şi doar izolat vor mai fi posibile precipitaţii.Vântul va continua să prezinte intensificãări în est şi în sud-est şi pe arii mai restrânse în zona montanã şi în extremitatea de vest, cu viteze mai mari pe parcursul zilei în jumãtatea de sud a Moldovei, în estul Munteniei şi în Dobrogea, unde rafalele vor depãşi 55…65 km/h, iar în zona Carpaţilor de Curburã şi pe litoral, 65…75 km/h.

Izolat se va semnala ceaţã asociatã cu depunere de chiciurã.
Precipitații slabe sub formă de lapoviță și ninsoare se vor semnala local și în restul teritoriului, îndeosebi în noaptea de luni spre marți (10/11 ianuarie) și pe parcursul zilei de marți (11 ianuarie).
Pe arii restrânse se va forma polei.
Vântul va prezenta intensificări în est și sud și pe arii mai restrânse în zona montană și în extremitatea de vest, trecător viscolind ninsoarea.
Notă: În intervalul 11 – 14 ianuarie, vremea va deveni rece, geroasă în timpul nopților și dimineților în vestul, nordul și centrul teritoriului și pe arii mai restrânse în rest.