La secţia de votare ,nr.138 din comuna Băleni, un bărbat de 52 de ani, din localitatea a încercat să voteze a doua oară şi s-a ales cu dosar penal pentru tentativă de vot multiplu.Bărbatul votase la o altă secţie din localitate acolo unde era arondat şi se pare că nu a stat prea mult pe gânduri şi a mai mers la o altă secţie să mai voteze încă odată însă preşedintele secţiei a observat la timp că bărbatul avea deja pe buletin aplicat autocolantul cu ştampila votat.Imediat au fost sesizate organele de poliţie şi s-a deschis o anchetă:„Poliţiştii Secţiei nr.2 Poliţie Rurală Băleni au fost sesizaţi de preşedintele Secţiei de votare nr. 138, din comuna Băleni, cu privire la faptul că, astăzi, 29 iulie, un bărbat a încercat să-şi exercite de două ori dreptul la vot.La faţa locului s-a deplasat o echipă de cercetare, fiind identificat bărbatul de 52 de ani, din comuna Băleni, care s-a deplasat la secţia de votare nr. 138 şi a prezentat membrilor comisiei de votare cartea sa de identitate, moment în care unul dintre membrii comisiei a sesizat că acesta avea deja aplicat pe documentul de identitate timbrul autocolant cu menţiunea „Votat”, în urma cercetărilor efectuate stabilindu-se că persoana în cauză votase anterior la secţia la care era arondată.În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 54 alin. 2 din Legea 3/2000, privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cu modificările şi completările ulterioare, urmând ca la finalizarea cercetărilor, să se propună soluţie legală prin Parchet” a afirmat Raluca Florescu ,IPJ Dâmboviţa .Incidentul a fost semnalat şi la BEJ Dâmboviţa: „Am fost sesizată de preşedintele Secţiei de votare nr. 138, din comuna Băleni, cu privire la faptul căun bărbat a încercat să-şi exercite de două ori dreptul la vot.Membrii din comisie au observat că acesta avea deja aplicat pe documentul de identitate timbrul autocolant cu menţiunea „Votat”” Adriana Motoroiu ,preşedinte BEJ Dâmboviţa
La secţia de votare ,nr.138 din Băleni ,tentativă de vot multiplu ! VIDEO
- Advertisement -