Joi, vremea va fi în general închisă,temporar vor fi precipitații, la începutul intervalului în sud-estul țării, iar din orele amiezii treptat dinspre nord, nord-vest aria acestora va fi în extindere și va cuprinde mare parte din teritoriu.

Vor fi precipitații mai ales sub formă de ninsoare în zonele de deal și de munte și mixte în rest, pe arii extinse în jumătatea de est și local în cea de vest. Pe suprafețe mici vor fi condiții de polei.
Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări mai ales pe parcursul nopții în Dobrogea, Moldova, dar și în Carpații Meridionali și de Curbură, unde la altitudini mari rafalele vor depăși 85…95 km/h, iar ninsoarea va fi viscolită.
Temperaturile maxime se vor încadra între 1 și 7 grade, cu cele mai ridicate valori în Oltenia, unde cerul va fi variabil pe parcursul zilei, iar cele minime între -2 și 4 grade. Mai ales în orele dimineţii, pe alocuri va fi ceaţă.