Jandarmeria Dâmbovița: “Donează sânge! Salvează o viață!” , 60 de jandarmi s-au alăturat campaniei de donare de sânge inițiată, la nivel național, de Patriarhia Română, iar în zilele de 27 și 28 aprilie a.c., s-au prezentat pentru a dona sânge.
Scopul acestei acțiuni a fost de conştientizare a cetățenilor asupra importanței și beneficiilor donării de sânge, precum şi pentru completarea stocului sanguin local.

Prin aceste iniţiative, care au devenit o tradiție la nivel instituțional, dorim să lansăm un îndemn pentru toţi membrii comunităţii, să se alăture prin voluntariat în acţiuni de donare de sânge, în vederea acordării unui real ajutor oamenilor aflați în suferință.
Întreaga activitate s-a desfășurat cu sprijinul de specialitate al personalului medical, atât la sediul Centrului de Transfuzie Sanguină Dâmbovița, cât și al Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița.
Urmărește Partener TV și pe Google News