În ziua de 04 martie 2016, la Reşedinţa Mitropolitană din Târgovişte, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON a primit vizita domnului Călin Popescu Tăriceanu, Preşedintele Senatului României și a domnului deputat Daniel Constantin, fost ministru al Agriculturii.
Au fost de față de asemenea, domnii senatori Nicolae Nasta și Daniel Chițoiu, precum și domnii deputați Florea Damian și Georgică Dumitru. În cadrul discuţiilor au fost abordate diferite probleme referitoare la misiunea Bisericii, în special cu privire la slujirea socială şi prezenţa acestei instituţii fundamentale a neamului românesc, în societatea contemporană.
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!

