Timp de o lună, în perioada 9 martie-8 aprilie, Muzeul de Istorie din cadrul Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” din municipiul Târgovişte ,găzduieşte expoziţia itinerantă „Mit, Ficţiune şi Realitate”. În cadrul acestei expoziţii , sunt prezentate aproximativ 40 de figuri de ceară în mărime naturală. şi provin de la Muzeul Figurinelor de Ceară din Sankt Petersburg. Pe lângă exponatele clasice (legate de mitologie şi poveştile copilăriei), printre figurinele expuse se numără actori, artişti, personaje mitologice şi persoane cu diverse diformităţi:”Bine aţi venit la expoziţia Muzeului Figurinelor de Ceară din Sankt Petersburg.Avem peste 1500 de figure de ceară care circulă,noi ne specializăn în expoziţii itinerante,care circulă.La Târgovişte suntem pentru a treia oară,ultima dată am fost în 2007.Oamenii sunt interesaţi ,pentru că noi aducem noutăţi,mai toate expoziţiile sunt mixte .Avem persoanje din istoria Greciei Antice,din filme şi personaje care reprezintă malformaţia corpului uman.De obicei tot publivul este receptive,în special copii .Important este că nu avem taxă foto ” a declarat Ciobanu Marian,însoţitor expoziţie . Astfel, spre deliciul vizitatorilor, regăsim personaje,ca Harry Potter, Shrek, Mihelangelo, Shakespeare, Leonardo da Vinci, Gioconda, Afrodita, Geryon, Omul lup, Minotaurul, Zeus şi cel mai gras om din lume:”Este foarte interesant,toate exponatele sunt din ciară dar par adevărate,super ” a declarat un micuţ.Expoziţia este deschisă în fiecare zi între orele 9.00 şi 17.00. Preţul unui bilet de intrare este de 7 lei pentru adulţi şi de 5 lei pentru copii. Pentru copiii care vor veni în grupuri organizate, preţul unui bilet este de 4 lei.
Harry Potter şi Shrek la Târgovişte . 40 de figuri de ceară în mărime natural ! VIDEO
- Advertisement -

