Sute de locuitori ai comunei Morteni s-au adunat, marţi, de Bobotează, în faţa primăriei, pentru a serba Geavrelele, obicei unic în România, constând în împodobirea unor prăjini lungi de 14 metri, fiecare cu batiste colorate cusute manual de fetele nemăritate. Bătrânii sunt de părere că fetele care cos cât mai multe geavrele vor avea şanse mai mari să se mărite anul acesta. Potrivit tradiţiei vechi de sute de ani, tinerii împodobesc prăjini cu beţe şi panglici de cânepă ţesute în razboi de către femeile comunei şi folosite pentru prinderea geavrelelor de steag. Împodobirea steagurilor continuă cu ciucurii din lână viu coloraţi, dar şi cu panglici de mătase. În capatul prăjinei se aşează o cruce din lemn şi busuioc.
Steagurile sunt purtate de şapte sau nouă tineri necăsătoriţi, îmbrăcaţi în costum naţional, care trebuie să meargă la fetele din comună să adune geavrelele, mai ales că numai un steag trebuie împodobit cu cel puţin 1500 de batiste:“Este foarte veche această tradiţie. Nici nu ştim de când este. Am întrebat şi eu bătrânii satului şi aşa mi-au spus. Dacă într-un an nu facem steagul , tradiţia spune că şapte ani la rand, nu mai aveam voie să facem steagul şi automat noi trebuie să ţinem această tradiţiei. Este o sărbătoare care simbolizează bunăstare, prosperitate, deschiderea universului către mai bine şi linişte sufletească”, a declarat un localnic . Cele patru steaguri sunt pregătite de cei mai pricepuţi bărbaţi din sat care lucrează timp de mai multe zile la împodobirea acestora. Toată noaptea de cinci spre şase ianuarie, ei trebuie să stea de pază pentru a nu fi furate steagurile, în caz contrar, aceştia fiind nevoiţi să le răscumpere cu câteva sute de lei şi ţuică sau vin. În dimineaţa Botezului Domnului, în mijlocul satului se adună toţi sătenii. Ei aşteaptă venirea preotului care binecuvantează atât apele cât şi geavrelele, după care merg să sfinţească fiecare gospodarie din comună.Tradiţia spune că cine nu primeşte stegarii va avea un an plin de ghinioane, astfel că gospodarii îi aşteaptă cu cele mai alese bucate sau cu bani. Grupul de tineri este însoţit de un preot care felicită şi binecuvântează pe cei ce poartă numele Ion:“Obiceiul constă în strângerea geavrelelor de către tinerii din localitate, necăsătoriţi, cu stagiul militar satisfăcut, de la fetele din sat. După aceasta se alege o gazdă unde se strâng toate geavrelele din fiecare sector al satului. Satul este împărţit în patru sectoare, Branişte, Centru, Margine şi Băjenari”, a declarat un alt localnic.După 8 ianuarie se desfac geavrelele care sunt înapoiate fetelor, iar prăjinile se ţin în podul unor case alese, până în Ajun de Crăciun când sunt aduse la biserică pentru a fi sfinţite.
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!
