În fiecare an, în noaptea de 25 spre 26 octombrie, înainte de sărbătoarea Sfântul Dumitru, românii aprind focuri și se adună în jurul acestora pentru a celebra unul dintre cele mai vechi și vii obiceiuri ale poporului: Focul lui Sumedru.
Tradiția, cu o vechime de peste 2000 de ani, simbolizează trecerea naturii la iarnă și renașterea ciclurilor naturii. Tinerii se adună într-un loc înalt al satului, unde se formează o grămadă de lemne și cetină de brad. În mijlocul focului se așază o tulpină de arbore tăiat din pădure, simbol al zeului care moare și renaște.
În jurul focului, întreaga comunitate strigă în cor: „Hai la Focu’ lui Sumedru!”. Femeile împart covrigi, nuci și mere, iar tradiția spune că cei care sar peste foc vor fi sănătoși tot anul. La final, fiecare participant ia câte un tăciune și îl aruncă în livadă, pentru a asigura roade bogate și a marca începutul sezonului rece.
Superstițiile legate de această noapte spun că, dacă oile se culcă în grămadă, iarna va fi grea, iar dacă dorm răsfirate, iarna va fi blândă. De asemenea, recolta bogată de gutui și nuci arată o iarnă aspră.
Focul lui Sumedru rămâne astfel un simbol al moartea naturii, sosirii frigului și începutului iernii, păstrându-se vie în memoria comunităților rurale din România.
