Duminică, 30 ianuarie, vântul se întețește,avem în vigoare și două CODURI de intensificări ale vântului

Știri

Duminică, 30 ianuarie, vântul se întețește, iar în zonele montane înalte, cu precădere ale Carpaților Meridionali și Orientali va sufla în cea mai mare parte a intervalului.

Cerul va fi noros temporar și vor fi precipitații sub formă de ninsoare în zona montană și mixte, local în regiunile intracarpatice și pe arii reținți în cele estice. La munte, local cantități de precipitații vor fi mai însemnate.

Temperaturile maxime se vor încadra între 0 și 10 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între minus 5 și 2 grade Celsius.  

AVERTIZARE METEOROLOGICĂ

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 30 ianuarie, ora 10 – 31 ianuarie, ora 10
Fenomene vizateintensificări ale vântului
Zone afectate: conform textului și hărții

      În Transilvania, nordul Moldovei, în cea mai mare parte a Olteniei, și în sud-vestul Munteniei, iar pe parcursul zilei de duminică (30 ianuarie) și în Banat și Crișana temporar vântul va avea intensificări, cu rafale ce vor depăși 55…65 km/h, și pe suprafețe mici de peste 70 km/h.
      La munte rafalele vor depăși 90…100 km/h, zăpada spulberată, iar vizibilitatea scăzută.

      Notă: pe arii restrânse intensificări ale vântului vor fi și în restul teritoriului cu viteze în general de 45…55 km/h.
      Vântul va continua să aibă intensificări și pe parcursul zilei de luni (31 ianuarie) în nordul Moldovei și la munte, îndeosebi în zona înaltă a Carpaților Meridionali și de Curbură.

COD PORTOCALIU

Interval de valabilitate: 30 ianuarie, ora 10 – 31 ianuarie, ora 08
Fenomene și zone vizate: viscol puternic și ninsori abundente, la munte, la altitudini de peste 1600 m

      În intervalul menționat, la munte, la altitudini de peste 1600 m vântul va sufla tare, cu rafale de peste 120…140 km/h, va fi viscol puternic, zăpadă troienită și vizibilitate foarte scăzută. Local ninsorile vor fi abundente îndeosebi în Carpații Orientali.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.

- Advertisement -

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social