Astăzi, 21 septembrie a.c., în urma unui apel prin SNUAU „112”, jandarmii montani de la Postul Ordine Publică Peştera au intervenit în zona „Cerdac” din Masivul Montan Bucegi în sprijinul unor turişti străini, care se aflau în dificultate.
Turiştii, un bărbat şi o femeie de origine lituaniană au plecat într-o drumeţie pe traseul montan Vf. Omu-Peştera, iar, la un momentdat nu şi-au mai putut continua deplasarea, din cauza stării de epuizare fizică şi a condițiilor meteorologice nefavorabile, respectiv ceață.
În urma solicitării, jandarmii montani ajunşi la fața locului i-au condus pe turişti, în condiții de siguranță până la un loc de cazare din zona Peştera, în prezent aflându-se în afara oricărui pericol.
***
Turiştii aflaţi în dificultate în zona Masivului Montan Bucegi pot apela cu încredere numărul unic de urgenţă „112” sau numerele de telefon 0749.058037/ 0749.034639 pentru a solicita sprijinul imediat al jandarmilor montani.
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!
