La un semn, la ora 22:00, sâmbătă s-a dat alarma! Luptătorii DPIR ,jandarmii ,Poliţia Economică,comisarii Gărzii Financiare şi inspectorii ITM au făcut front comun şi au pornit în căutarea evaziunii fiscale şi a muncii la negru prin judeţul Dâmboviţa.Pub-urile, cluburile şi discotecile din Târgovişte,Titu,Găeşti şi Cobia au devenit ţinte pentru oamenii legii care au găsit o serie de nereguli.Acţiunea a durat până în zorii zilei de duminică . Cu această ocazie s-a verificat legalitatea de funcţionare a societăţilor comerciale precum şi persoanele care lucrează fără a îndeplini condiţiile legale. În cadrul controlului, la o discotecă din comuna Cobia , ofiţerii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor au constatat că în respectiva unitate se folosea muzică piratată,Totodată, comisarii de la Garda Financiară dar şi reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă au constat aspecte de natură contravenţională, persoane care lucrau la negru iar casa de marcat nu era utilizată. În doar câteva ore, oamenii legii au au aplicat sancţiuni contravenţionale, de ordinul sutelor de milioane în discoteca de la Cobia .Au fost ridicate în vederea confiscării mai multe cd-uri şi laptop-uri.Acţiunea oamenilor legii s-a încheiat la un Pub de fiţe din municipiul Târgovişte unde au fost găsite şi aici abateri de la lege.Întreaga acţiune a fost condusă de Şeful Serviciului Investigarea Fraudelor Dâmboviţa, comisar şef Viorel Polexe.:“Lucrători din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa- Serviciul de Investigarea Fraudelor, în colaborare cu comisari din cadrul Gărzii Financiare Dâmboviţa şi inspectori din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă, sprijiniţi de luptători DPIR şi lucrători din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, au organizat şi executat o acţiune pe linia combaterii evaziunii fiscale, proprietăţii intelectuale şi muncii nedeclarate, fiind controlate mai multe societăţi comerciale care desfăşoară activitatea de bar-restaurant-discotecă pe raza judeţului Dâmboviţa.Cu această ocazie, poliţiştii au aplicat sancţiuni contravenţionale, au fost ridicate în vederea confiscării mai multe cd-uri şi laptop-uri folosite în vederea difuzării de muzică în scop ambiental ” a declarat agent de poliţie Raluca Florescu,purtător de cuvânt IPJ Dâmboviţa.