Proiectul ce vizează Centura municipiului Târgoviște, este un proiect vital, de importanță strategică atât pentru municipiul Târgoviște dar și pentru județul Dâmbovița dar care de ani buni nu se mai mai finalizează. Administrația condusă de edilul Cristian Stan a făcut și face tot ce se poate ca până la urmă acest proiect să fie implementat. Lucrările la centura ocolitoare a municipiului Târgoviştei, proiect început cu fonduri europene a cărui execuţie a fost întreruptă de mai multe ori, au fost reluate învara anului 2017, iar termenul de finalizare a acestora este decembrie 2018. Proiectul european de realizare a centurii a fost accesat în anul 2009, iar până în vara anului 2017 s-au efectuat lucrări reprezentând 27% din totalul celor ce trebuie realizate. Pentru a putea continua lucrările la centură, pentru restul sumei necesare Primăria Târgovişte a accesat un credit.
Prin demersurile întreprinse în ultima perioadă de administrația municipiului Târgoviște, există șanse mari ca Ministeru Dezvoltării să ofere administrației dâmbovițene o nouă oportunitate de finanțare europeană pentru Centura municipiului Târgoviște pe POR 2014-2020.
Șansa este să se modifice ghidul de finanțare pe AXA 6 și atunci pe POR 2014-2020, CJ Dâmbovița în asociere cu CLM Târgoviște poate depune o nouă solicitare de finanțare europeană pentru centură
Consiliul Local Târgoviște va aproba trecerea terenului aferent drumului de centură din domeniul public și administrarea municipiului Târgoviște in domeniul public si administrarea Consiliului Judetean Dâmbovița pentru a putea fi modernizat și reabilitat prin finanțare pe POR 2014-2020.
“ În condițiile în care se va modifica ghidul de finanțare și se pare că se va modifica, municipiul Târgoviște în parteneriat cu CJ Dâmbovița ar putea să devină eligibil pentru ca centura să fie finanțată din fonduri europene pentru restul de executat. În orice caz este posibil ca finanțarea să ajungă undeva la 500 de miliarde pentru că ne va rambursa și ce am cheltuit noi până acum de când am semnat noul contrat.
Se va face Hotărâre de consiliu local prin care drumul va intra în administrarea CJ, apoi, CLM Târgoviște în parteneriat cu CJ va depune cererea de finanțare , proiectul se finanțează, se execută. Eu am deja pregătit toate documentele, imediat ce se modifică ghidul eu dau drumul la hotarâri…
Per total ca și progres pe contractele noi ne putem duce cu stadiul lucrărilor la Centura Târgoviștei undeva la 15-20%. Lucrările vechi au fost undeva la 27 %…”, a declarat primarul Cristian Stan.
Reprezentanții CJ Dâmbovița spun că susțin aceste demersuri: “Am avut o discuție scurtă cu primarul municipiului Târgoviște și ne-a informat că sunt discuții la nivelul Ministerului pentru a putea fi finanțată centura pe POR 2014-2020. Dacă se poate acest lucru cu siguranță vom fi de acord , bineînțeles cu acordul plenului CJ pentru orice asociere. Suntem deschiși la orice colaborare în vederea atragerii fondurilor europene în județul Dâmbovița. ”, a afirmat vicepreședintele CJ, Alin Manole
Și directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Mușat ne-a confirmat faptul că există o mare preocupare din partea Primăriei Târgoviște, ADR Sud Muntenia și de la Minister, să se găsească o soluție să încadreze din nou la finanțare europeană proiectul privind Centura municipiului Târgoviște.
“ Se fac demersuri, noi insistăm pe lângă Minister. Există o preocupare a Ministerului astfel încât să finanțăm proiecte începute care din anumite motive la momentul de față nu mai au surse de finanțare. Unul din ele la care noi ne-am gândit și l-am propus Ministerului a fost cel și cel privind Centura municipiului Târgoviște.
Apelul nu s-a deschis încă iar Ministerul cântărește dacă acest timp de lucrări este eligibil pe POR 2014-2020. La momentul acesta Ministerul înclină că nu ar fi eligibil și că o condiție ar fi transferul lui la CJ ca să poată fi depus pe AXA 6- drumuri. Așa spune Ministerul ca și o soluție.
Important este că sunt preocupări și de la Primăria Târgoviște, și de la ADR Sud Muntenia și de la Minister, să găsim o soluție să-l încadrăm. Eu sper că vom găsi o soluție și pentru acest proiect.”, a declarat dir. Liviu Mușat, ADR Sud Muntenia
Investiţia urmăreşte, pe lângă modernizarea şi reabilitarea a 13,8 kilometri de drum, şi extinderea şoselei de centură la patru benzi de circulaţie (acolo unde va fi posibil), precum şi reabilitarea podurilor şi a pasajelor aflate pe traseu, realizarea unei reţele de canalizare, reabilitarea trotuarelor şi a sensurilor giratorii.