Prin Hotărâre de Guvern 31 octombrie, 1 noiembrie și 2 noiembrie sunt declarate zile de doliu național. Este pentru prima oară în ultimii 15 ani când în România sunt decretate trei zile de doliu național, în urma incendiului din Clubul Colectiv din Capitală, soldat cu 27 de morţi şi 146 de răniţi, majoritatea fiind internaţi.
Au fost coborâte drapelele în bernă. Totodată, impresionaţi de soarta victimelor accidentului petrecut în Clubul Colectiv de la Bucureşti, Centrul de Transfuzie Sanguină Târgovişte îşi deschide, duminică, 1 noiembrie porţile pentru oamenii care vor să doneze sânge. Unitatea are program până după orele 12:00 .
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!
