Principiile care stau la baza activității Primăriei Fieni condusă de primarul Iulian Tătulescu și viceprimarul Gheorghe Secăreanu sunt seriozitatea cu care tratează activitatea administrativă, menținerea echilibrului financiar, reducerea datoriilor, eliminarea riscurilor financiare, cheltuirea judicioasă a banilor publici, dirijarea resurselor financiare acolo unde este mai multă nevoie, transparența activității , deschiderea către cetățeni, atragerea și încurajarea investițiilor și dezvoltarea orașului , asigurarea de servicii publice de calitate și prin toate aceste elemente creșterea calității vieții locuitorilor orașului Fieni: “Am încercat să mă adaptez la cerințele comunității. În al doilea rând mi –am luat un angajament electoral și sunt în grafic cu tot ceea ce mi-am propus. Mă așteptam să am mai mulți bani la buget dar dat fiind faptul că au fost creșterile salariale și anumite datorii de anul trecut pe proiecte aflate în implementate, banii sunt mai puțini pentru dezvoltare dar sper să compensenz prin proiectele pe care le-am depus. “, a spus primarul Iulian Tătulescu
Edilii de la Fieni sunt de păre că prin unirea eforturilor , prin parteneriat administrativ vor putea dezvolta orașul Fieni, vor atrage în perioada următoare fondurile europene și guvernamentale și vor crește calitatea vieții locuitorilor comunității. Au fost depuse cinci proiecte pe PNDL 2:
“Am depus cinci proiecte. Vorbim de de proiectul ce vizează reabilitarea rețelei de apă în cartierul Berevoiești, reabilitare drumuri în lungime de 21 de km, proiect ce se va derula în două faze, branșamente la rețeaua de apă pe artera principală și reabilitarea Școlii Generale “Diaconu Coresi”. “ a mai afirmat primarul Iulian Tătulescu.
Doar în echipă se poate realiza performanța administrativă așteptată de cetățeni. Administrația de la Fieni crede în potențialul orașului, crede că poate genera mai multă dezvoltare și crede în capacitatea locuitorilor de a funcționa și mai bine ca o comunitate locală închegată, puternică.