Dacă la primele ore ale zilei de marți, autoritățile ne anunțau că membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa au decis să instituie, începând de miercuri, 7 octombrie, obligativitatea purtării măştii de protecţie pe o rază de 100 de metri în jurul unităţilor şcolare din unităţile administrativ-teritoriale unde rata de incidenţă depăşeşte 1,5/1000 de locuitori, respectiv Credevia, Glodeni, Ocniţa, Titu, Moţăieni, Perşinari, Ulmi.
În această după-amiază, câteva ore mai târziu de la prima decizie, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa a luat o nouă DECIZIE : masca de protecţie devine obligatorie pe o rază de 100 de metri în jurul şcolilor şi grădiniţelor din întreg județul Dâmbovița, începând de miercuri, 7 octombrie.Au fost aprobate și noile scenarii de funcționare pentru unitățile școlare din întreg județul.
În aceste zile destul de dificile, cu toții trebuie să dăm dovadă de responsabilitate și să respectăm cu strictețe recomandările specialiștilor. Viața noastră, a copiilor și a celor dragi nouă, trebuie să fie pe primul loc.