”Atelier de creație” cu multe zâmbete, energie și voie bună, amfitrionii fiind peste 100 de elevi de la Corneşti şi deputatul Claudia Gilia

Știri

 Pentru  100 de copii şi deputatul PSD Dâmboviţa, Claudia Gilia , Primăvara  a început cu multe zâmbete, energie și voie bună!

 Nu mai era nevoie să ne spună doamna deputat Claudia Gilia  unde a mers în mijlocul   elevilor pentru că  am intuit, la Corneşti ,  acolo unde există o legătură de prietenie puternică  între doamna parlamentar şi elevii de la  şcoală, având în împreună  foarte multe activităţi desfgăşurate.

De 1 Martie, doamna deputat Claudia Gilia a ales să petreacă câteva ore într-un ”Atelier de creație” cu peste 100 de copii, toți de la Școala din Cornești. Împreună au pregătit felicitările pentru ziua de 8 martie, au colorat, decupat, învățat cântece și dansuri noi :

  “ Când acești prichindei meșteresc felicitări pentru mamele lor – parcă tot timpul stă în loc! Ce altceva poate fi mai frumos decât să participi alături de cei mai minunați copii la un ”Atelier de creație”!?

Astăzi, am continuat activitățile dedicate școlilor dâmbovițene prin care am adunat peste o sută de copii, toți de la Școala din Cornești, într-un ”Atelier de creație”. Toți copiii au primit rechizite școlare: culori, lipici, hârtie colorată și multe alte cadouri, cu care să-și bucure părinții și profesoarele în luna mărțișorului. Împreună am pregătit felicitările pentru ziua de 8 martie, am colorat, decupat, învățat cântece și dansuri noi. Fiecare copil și-a pus la încercare talentul și îndemânarea de a face cea mai frumoasă felicitare.

Este de datoria noastră să-i sprijinim și să le oferim instrumentele necesare de a înțelege lumea în care trăim și a-i implica în activități prin care să se dezvolte frumos.

Astăzi, și eu am primit cel mai frumos mărțișor: fericirea de pe chipul copiilor. Am fost pregătită și de data aceasta: le-am oferit dulciuri și câte o îmbrățișare la finalul activităților. Am primit și promisiunea că vor fi cei mai cuminți copiii și vor lua numai note de 10!’’, a declarat deputatul Claudia  Gilia

 Aşa cum ne –a obişnuit deputatul Claudia Gilia  le-a oferit celor mici şi daruri

- Advertisement -

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social