Polițiștii Serviciului Rutier Dâmbovița au desfășurat acțiuni pe DN 72 și DJ 711, în intervalul orar 13:00 – 17:00, pentru prevenirea și sancționarea vitezei excesive. În cadrul acțiunii, au fost aplicate 130 de sancțiuni pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar față de 19 conducători auto a fost dispusă măsura reținerii permisului de conducere pentru o perioadă limitată.

De asemenea, polițiștii Biroului Rutier au organizat, în aceeași zi, o acțiune pe raza municipiului Târgoviște, între orele 11:00 – 17:00, pentru depistarea șoferilor care nu respectă limitele legale de viteză. În cadrul activității au fost aplicate 101 sancțiuni contravenționale, dintre care 65 pentru viteza excesivă. Totodată, au fost reținute 7 permise de conducere și au fost retrase 2 certificate de înmatriculare.
Poliția Rutieră reamintește conducătorilor auto că respectarea limitei de viteză contribuie semnificativ la siguranța participanților la trafic și recomandă prudență în trafic.
