Accident rutier produs pe A1 la km 77, pe raza localității Petrești

Știri

În această dimineață, în jurul orei 08:15, pompierii de la Detașamentul Găești au fost solicitaţi şi au intervenit în urma producerii unui accident rutier pe A1 la km 77, cu 2 victime neîncarcerate, pe raza localității Petrești.

La locul evenimentului, pompierii s-au deplasat cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă (ASAS) și un echipaj de ambulanță SMURD. De asemenea, s-a deplasat și o ambulanță cu medic de la SAJ Dâmbovița.

În urma accidentului, în care au fost implicate două autovehicule, au rezultat 2 victime. Pentru acestea a fost nevoie de intervenția echipajelor medicale. În urma impactului șoferul autoturismului a fost proiectat prin parbriz, suferind multiple traumatisme.

Aceasta a fost stabilizat și asistat medical de echipajul SMURD până la sosirea echipajului cu medic de la SAJ Dâmbovița care a preluat victima, urmând să o transporte la o unitate spitalicească din București.

Cealaltă mașină implicată în accident a ieșit în afara părții carosabile. În aceasta se aflau 2 persoane soț și soție, soția prezenând echimoze faciale. Accidentul a avut loc pe sensul de mers spre București. Circulația a fost blocată pe ambele sensuri.  

- Advertisement -

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social