Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) construieşte 56 de apartamente pentru tineri, în Titu, judeţul Dâmboviţa.Vor fi 8 blocuri (P+2+mansardă), 56 de apartamente, care vin să susțină cererea din zona Titu pe acest segment de beneficiari. E un demers comun pe care l-au purtat președintele Consiliului Județean Dâmboviţa,Adrian Ţuţuianu alături de deputatul de colegiu – Ionuț Săvoiu, și de reprezentanții administrației locale din Titu – primarul Traian Niculae și viceprimarul Vlad Oprea:„Am solicitat și avem promisiunea că vom fi prinși în buget și se vor finanța lucrările de la Târgoviște în locaţia Sagricom, 146 de apartamente. De asemenea, am cerut ANL să ne prindă în buget cu 20-25 de unități locative la Găești, Moreni, 24 la Pucioasa și am primit, zilele acestea, o solicitare pentru finalizarea unui bloc de locuințe în comuna Potlogi. În locaţia Sagricom, sunt 11 case aflate în diverse stadii de execuție prin credit ipotecar. Am promisiunea că vor fi finanțate integral dacă vom duce o listă cu 11 solicitanți pentru asemenea locuințe”, a afirmat Adrian Ţuţuianu .După cum ştim la Titu,administraţia locală a demarat şi un amplu program de anvelopare a blocurilor din oraş.
56 de locuinţe ANL la Titu, anul acesta. VIDEO
- Advertisement -