27 februarie, Ziua Internaţională a Ursului Polar, un bun prilej să recitim – Fram, ursul polar, un roman scris de Camil Petrescu.
Ursul polar, cel mai mare prădător de pe pământ, nu se poate salva singur. Dacă acum, în lume, există 22 – 31.000 de exemplare, până în 2050, din cauza topirii gheții, numărul lor va scădea cu 30%. Ziua Internaţională a Ursului Polar doreşte să atragă atenţia asupra acestei realităţi, să educe populaţiile şi să popularizeze Acordul Internațional privind conservarea urşilor polari și habitatului acestora.

Oamenii de ştiinţă estimează că până în anul 2040, singurele banchize de ghiaţă vor rămâne în nord-estul Canadei și Groenlanda de Nord. atunci când toate celelalte zone mari de gheață de vară au dispărut.
Zi de zi, cercetările arată că mai este încă timp pentru a conserva habitatul urșilor polari, de a gestiona cele mai grave efecte ale încălzirii globale şi că mai este timp să reducem emisiile de gaze cu efect de seră.
Să reducem emisiile de dioxid de carbon, să reciclăm, să învăţăm copiii importanţa responsabilităţii faţă de mediu! Acestea sunt scopurile organizaţiilor înfiinţate în toată lumea, a grădinilor zoologice şi a zonelor protejate. Cel mai de temut duşman al ursului polar este omul, care îl vânează pentru grăsimea abundentă, blană şi carne.

