Creșa Nr.14 „Neghiniță”, din Târgovişte este într-un amplu proiect de reabilitare, modernizare și extindere finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală.
Lucrările sunt într-un stadiu avansat de execuţie, constructorul dând dovadă de maximă seriozitate.
Deşi proiectul are un termen de execuţie de 24 de luni, se pare că această investiţie va fi finalizată mult mai devreme. Primarul Cristian Stan şi viceprimarul Cătălin Rădulescu au făcut o vizită de lucru la acest obiectiv de investiţii.

Este vorba despre un proiect privind modernizarea, reabilitarea și extinderea creșei, un proiect în valoare de 4 milioane de lei.

În afară de lucrările de reabilitare efectivă a corpului deja existent, se lucrează la foc continuu şi la o componentă importantă pe zona de extindere a creșei.