România a pierdut meciul cu Belgia, dar echipa a luptat cu dăruire. Toate echipele din Grupa E au acum trei puncte, iar următorul meci cu Slovacia va decide soarta României. Suporterii rămân alături de echipa.

După un început de partidă în care a avut neșansa de a încasa cel mai rapid gol primit vreodată de România la un turneu final, tricolorii au luptat cu toată dăruirea, fără să dezamăgească. Totuși, puternicii adversari pe care i-au întâlnit, aflați pe locul 3 mondial, s-au impus cu 2-0 și au obținut trei puncte importante.

În acest moment, toate echipele au trei puncte în Grupa E, ceea ce înseamnă că soarta României se va decide la următorul meci, cel cu Slovacia, miercuri, 26 iunie, de la ora 19:00 (ora României), pe Cologne Stadium din Koln.
Rămânem alături de ei cu încredere și cu toată susținerea! Hai, România!
Foto: @Echipa națională de fotbal a României