Euro 2020: Turcia – Italia, de la ora 22.00

Știri

Campionatul European de Fotbal EURO 2020 începe azi, cu meciul inaugural Italia – Turcia, la Roma, în Grupa A, de la ora 22.00. Turneul EURO 2020 are loc în condiţii speciale, în 11 oraşe din Europa, printre care şi Bucureşti, cu prezenţă redusă a spectatorilor, care variază de la 25% până la 65%.

România, pe lângă cele patru meciuri pe care le va găzdui la Bucureşti, va fi reprezentată şi de două brigăzi de arbitri, conduse de Ovidiu Haţegan şi de Istvan Kovacs, o premieră pentru ţara noastră la un turneu final.

România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatului European pe Arena Naţională din Capitală. Ambasadorii Bucureştiului sunt Miodrag Belodedici (participant la două turnee finale europene), Dorinel Munteanu (participant la EURO 1996 şi 2000 cu naţionala României), Gabriela Szabo (campioană olimpică, mondială şi europeană la atletism).

Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C şi una în faza optimilor de finală. Astfel, pe Arena Naţională sunt programate meciurile Austria – Macedonia de Nord (13 iunie, ora 19:00), Ucraina – Macedonia de Nord (17 iunie, ora 16:00), Ucraina – Austria (21 iunie, ora 19:00), toate în Grupa C, precum şi partida din optimi care va opune câştigătoarea Grupei F şi formaţia clasată pe locul al treilea într-una din grupele A, B sau C (28 iunie, ora 22:00). Spectatorii vor avea acces la 25% din capacitatea stadionului la meciurile din grupă şi până la 50% la meciul din optimi, suplimentarea făcându-se ”doar cu persoane vaccinate”.


- Advertisement -

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social