Comunal Valea Lungă este într-o formă de excepție în competiția Juniorilor U19 din Liga 5, Seria Nord. Cu 14 victorii și doar un singur eșec, echipa pregătită de antrenorul Florin Săvescu are un parcurs de invidiat, fiind la egalitate de puncte cu liderul AFC Raciu, echipă pe care a învins-o chiar pe terenul lor în ultima etapă.
Performanța echipei nu se rezumă doar la rezultate excelente, ci și la statisticile impresionante: Valea Lungă se mândrește cu cea mai bună apărare din serie, având doar 6 goluri primite, și un atac deosebit, cu 107 goluri marcate. Aceste cifre reflectă munca și dăruirea fiecărui jucător și al antrenorului Florin Săvescu.

Mai mult, echipa beneficiază de susținerea constantă a Primăriei Valea Lungă, primarul Emil Negru fiind un susținător fervent al fenomenului fotbalistic din localitate. Acesta a demonstrat o implicare activă în dezvoltarea echipei, sprijinind în permanență proiectele fotbalistice din comunitate.
Cu mai multe jocuri de pregătire în față și un retur de campionat care promite să fie unul extrem de interesant, Comunal Valea Lungă este decisă să își apere locul fruntaș și să lupte până la capăt pentru titlul de campioană. Echipa este pregătită să continue să scrie istorie.