Zilele acestea, Târgoviște și Focșani găzduiesc Campul Național din cadrul proiectului FIBA Youth Development Fund, dedicat generației 2012 (U14). Evenimentul reprezintă o oportunitate unică pentru tinerii baschetbaliști să se dezvolte sub îndrumarea celor mai buni specialiști din România.
În total, 32 de fete și 32 de băieți participă la sesiuni intensive de antrenamente, care pun accent pe dezvoltarea tehnicii, tacticii și a spiritului de echipă. Programul este coordonat de 12 antrenori calificați, cu experiență în pregătirea tinerelor talente, contribuind astfel la formarea viitorilor jucători ai baschetului românesc.

Evenimentul include exerciții complexe, jocuri și analize individuale, dar și activități menite să promoveze fair-play-ul, disciplina și respectul reciproc în rândul participanților.
Organizatorii subliniază că astfel de acțiuni sunt esențiale pentru consolidarea bazei sportive a României, oferind celor mici ocazia de a experimenta un mediu profesionist de pregătire și de a se inspira de la antrenori și colegi pasionați de baschet.

