Ziua Universală a Iei, sărbătorită la Centrul Județean de Cultură Dâmbovița

Știri

Astăzi, la  Centrul Județean de Cultură Dâmbovița, cea mai emblematică piesă a portului tradițional românesc,  ia, a fost celebrată cu ocazia Zilei Universale a Iei. Evenimentul a oferit un prilej special pentru a reflecta asupra valorilor autentice ale patrimoniului nostru cultural și a mândriei de a fi români.

Programul a inclus o frumoasă expoziție de artă populară, un atelier creativ de desen intitulat „Să colorăm o ie”, precum și un microrecital susținut de Orchestra Populară „Chindia”. Participanții au avut ocazia să asculte și povestea iei, simbol al identității noastre, purtată cu dragoste și mândrie în toată lumea.

Un moment emoționant al zilei a fost prezența a 20 de copii din cadrul Centrului de zi pentru copii cu autism și Sindrom Down „Sfânta Maria”, care au confecționat coronițe din sânziene — floarea simbol a acestei sărbători. La final, toți participanții au fost recompensați cu diplome de participare, încurajând astfel legătura cu tradițiile și spiritul comunității.

Evenimentul a adus împreună generații diferite, reafirmând legătura puternică dintre români și valorile culturale care ne definesc.

- Advertisement -

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social