La 24 ianuarie 2017, s-au împlinit 158 de ani de la Unirea Principatelor Române sau ”Unirea Mică”. Acest eveniment considerat a fi primul pas important pe calea înfăptuirii statului național unitar român, după ce, la 5/17 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza a fost ales în unanimitate domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie/5 februarie, ales și domn al Munteniei, a fost marcat cum se cuvine şi în oraş Răcari.
Primăria Răcari şi Liceul Teoretic “Ion Ghica” din Răcari au organizat o serie de evenimente dedicate zilei de 24 ianuarie. Din suita de activităţi nu au lipsit materialele cu semnificaţie istorică, concurisurile cu tematică istorică şi nu în ultimul rând cântecele patriotice interpretate de liceenii răcăreni.
Toţi elevii care au participat la concursurile cu tematică istorică au fost premiaţi .
După cum era şi normal, au avut loc şi alocuţiuni. Primarul oraşului Răcari, Marius Caraveţeanu le-a transmis tuturor celor prezenţi un mesaj cxu puternică semnificaţie pentru ziua de 24 ianuarie.
Evenimentul s-a încheiat cu Hora Unirii.