La data de 27 iunie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare un mandat european de arestare emis de autoritățile judiciare din Germania, pe numele unui bărbat de 37 de ani, din Bezdead, pentru comiterea infracțiunii de ”jaf organizat sau armat”.
Cel în cauză a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și, ulterior, Curții de Apel, față de acesta fiind dispusă măsura arestării pentru 15 de zile.
Doi bărbați, cercetați de polițiști pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului
La data de 27 iunie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat, pe drumul județean 711, în municipiul Târgoviște, un bărbat de 57 de ani, din Lazuri, în timp ce conducea un autoturism, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, acesta prezentând o alcoolemie cu o valoare peste 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Totodată, un alt bărbat de 44 de ani, din Vulcana Pandele, care se afla sub influența băuturilor alcoolice, a fost surprins la volanul unui autoturism de polițiștii din cadrul Biroului Rutier.
Acesta, în urma testării cu aparatul etilotest, a prezentat o alcoolemie cu o valoare peste 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ambii conducători auto au fost conduși la spital pentru recoltarea de probe biologice, iar, în cauză, polițiștii au întocmit dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Urmărește Partener TV și pe Google News