Școala Populară de Arte „Octav Enigărescu”, în colaborare cu Școala de Balet Daniela Rotari, organizează un spectacol de balet deosebit: „Spărgătorul de nuci”, care va avea loc pe 20 decembrie 2025, începând cu ora 17:00, la Teatrul Municipal „Tony Bulandra”.
Spectacolul coregrafic se va desfășura în două acte, trei tablouri și cincisprezece scene, promițând o feerie artistică pentru întreaga familie.
Intrarea se face pe bază de invitație, care poate fi procurată contactând-o pe profesoara Daniela Rotari-Pătuleanu la numărul de telefon 0785021414.
Evenimentul reprezintă o ocazie specială de a descoperi talentul tinerilor artiști și frumusețea baletului clasic într-un cadru festiv, apropiindu-se de magia sărbătorilor de iarnă.

