Șofer prins drogat la volan de polițiștii dâmbovițeni, la data de 15 aprilie a.c., în jurul orei 17:30, polițiștii din cadrul Secției nr. 10 Poliție Rurală Petrești au oprit pentru control, pe drumul județean 711A, în Corbii Mari, un autoturism condus de un bărbat de 39 de ani, din comuna Corbii Mari.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că șoferul avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.