Sâmbătă, 7 noiembrie 2015, Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, a participat alături de primarul municipiului Moreni, Constantin Dinu, la manifestările organizate de Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, în cadrul programului ”Ziua Ușilor Deschise”, cu tema ”Biserica și societatea modernă”.
Dezbaterea de la Moreni a adus în atenție subiecte ce privesc problemele administrației locale și eforturile acesteia în vederea îmbunătățirii calității vieții comunităților prin derularea și finalizarea de investiții în sectoarele: infrastructură (alimentare cu apă, canalizare) învățământ și sănătate.
La simpozion au participat și reprezentanți ai cultelor laice și religioase, prilej cu care au fost dezbătute aspecte ce țin de rolul bisericilor în societate și cooperarea acestora cu administrația publică locală.
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!
