Preșcolarii de la Grădinița ”Rază de Soare” din Târgoviște, au învățat despre cele mai importante reguli de circulație, pentru a nu deveni victime ale unor accidente rutiere.
Cu ajutorul laboratorului și a covorului de educație rutieră, cei mici au învățat să traverseze strada și semnificația indicatoarelor rutiere.

Activitățile desfășurate au fost circumscrise proiectului Educație Rutieră – Modelarea factorului uman prin responsabilizarea participanților la trafic pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, copii fiind răsplătiți cu broșuri, pliante și seturi de creioane colorate.
De asemenea, astfel de activități cu caracter preventiv au fost desfășurate și la data de 25 aprilie a.c., de polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, alături de cei de la Serviciul Rutier și de la Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, aceștia fiind prezenți la școlile gimnaziale din Crevedia, Dârza și Cojasca.
Și de această dată, polițiștii au discutat cu elevii despre delincvența juvenilă, modul de gestionare al conflictelor, indiferent dacă sunt verbale sau fizice, și a cazurilor de bullying, obiectivul principal fiind acela ca cei mici să formeze o conduită responsabilă și să fie mereu în siguranță.
Urmărește Partener TV și pe Google News