Premierul Marcel Ciolacu a discutat astăzi, cu ministrul Educației, Ligia Deca, și cu conducerea ministerului despre măsurile pentru asigurarea salarizării corecte pe care o solicită cadrele didactice și despre criteriile de performanță necesare reformei sistemului de educație. Legile educației sunt perfectibile și este convins că unele aspecte pot fi modificate, pe baza argumentelor.
„Sunt în atenția Guvernului dezvoltarea infrastructurii școlare și a învățământului dual, componentă importantă pentru asigurarea forței de muncă bine calificate de care economia românească are nevoie.
Siguranța în școli și combaterea consumului de droguri sunt, de asemenea, probleme care ne preocupă și asupra cărora ne vom concentra pentru a veni în sprijinul copiilor și adolescenților care au nevoie de ajutor pentru a depăși această problemă.
Vrem să venim și în sprijinul copiilor care provin din familii cu venituri reduse sau din zone defavorizate, îndeosebi cele rurale. Fiecare copil și tânăr trebuie să aibă șansă la educație, iar responsabilitatea noastră este să venim cu soluții care duc la reducerea abandonului școlar. ” a transmis premierul Marcel Ciolacu
Urmărește Partener TV și pe Google News