Polițiștii le-au prezentat elevilor dâmbovițeni, pericolele pe care le pot întâlni pe internet, sesiunile de informare s-au desfășurat la Școala Gimnazială ,,Iosif Gabrea” din Văleni și la Școala Gimnazială ,,Nicolae Vlad” din Pucheni.
În cadrul unor discuții libere, adaptate vârstei, polițiștii le-au prezentat elevilor pericolele pe care le pot întâlni pe internet și cum să utilizeze dispozitivele conectate la internet, dar și platformele de socializare în siguranță.
Activitățile au fost desfășurate în cadrul Campaniei naționale ”#Siguranța Online”.
De asemenea, pe parcursul acestei zile, polițiștii de la Biroul Siguranță Școlară au inițiat mai multe sesiuni de informare adresate elevilor de la Liceul Teoretic „Petru Cercel” din Târgoviște, Colegiul Național ”Ion Luca Caragiale” din Moreni și de la Școala Gimnazială Ghirdoveni.
Activitățile au avut ca obiectiv creșterea gradului de siguranță al elevilor și cadrelor didactice, prevenirea implicării acestora în accidente rutiere, conștientizarea și respectarea regulilor de circulație pe drumurile publice, prevenirea și combaterea cazurilor de bullying.
Urmărește Partener TV și pe Google News