Poliţiştii efectuează cercetări în cazul unui bărbat care a decedat după ce a căzut accidental de la balconul unui imobil, situat la etajul al şaptelea

Știri

În cursul nopţii de 13/14 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte au fost sesizaţi cu privire la faptul că un tânăr, de 24 de ani, din localitate, a căzut accidental de la balconul imobilului unde locuia şi a decedat.politia

Cadavrul a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei.

În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „ucidere din culpă”, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluţie legală prin Parchet.
Infracţiune de „act sexual cu un minor”, cercetată de poliţiştii din Şelaru

La data de 10 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Şelaru au fost sesizaţi că un bărbat ar fi întreţinut relaţii sexuale cu o minoră, de 13 ani, din localitatea Fierbinţi.

Din primele verificări, se pare că aceste raporturi ar fi fost întreţinute de bunăvoie.

Pe numele bărbatului, de 35 ani, s-a întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „ act sexual cu un minor ”.

- Advertisement -

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social