Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au prins un șofer pe strada Petru Cercel, în municipiul Târgoviște, cu o viteză de 109 km/h, la nivelul municipiului a fost organizat o acțiune pentru prevenirea şi combaterea accidentelor de circulaţie produse pe fondul vitezei excesive.
Astfel, poliţiştii au aplicat 121 sancţiuni contravenţionale, dintre care 104 pentru nerespectarea regimului legal de viteză și 10 pentru neportul centurii de siguranță.
Valoarea amenzilor se ridică la peste 48.000 de lei.
De asemenea, trei șoferi au fost înregistraţi de aparatele radar în timp ce rulau cu o viteză care depăşea mai mult de 50 km/h viteza maximă admisă pe acel sector de drum.
Faţă de aceştia a fost dispusă şi măsura suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule.
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au surprins în trafic un bărbat, de 48 de ani, din comuna Lucieni, în timp ce ar fi condus un autoturism pe strada Petru Cercel, în municipiul Târgoviște, cu o viteză de 109 km/h, pe un sector de drum unde viteza maximă admisă este de 50 de km/h.
Șoferul a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice cu amendă în valoare de 1.485 de lei, iar ca măsură complementară, polițiștii i-au reținut permisul de conducere, fiindu-i suspendată exercitarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile.
Urmărește Partener TV și pe Google News