Peştera Ialomiţei reuşeşte să atragă în ultima perioadă turişti din toate colţurile ţării şi chiar de peste hotare, graţie frumuseţilor naturale pe care le ascunde dar şi condiţiilor de vizitare ultra moderne. Peștera Ialomiței supranumită Peștera Regilor se află pe versantul drept al Cheilor Ialomiței, în localitatea Moroeni, județul Dâmbovița, pe Muntele Bătrâna, la circa 10 km de izvoarele râului Ialomița, la o altitudine de 1.660 m.
Peștera atrăgea vizitatori încă încă din cele mai vechi timpuri. Prima mențiune a fost făcută de I. Kleinlauf în anul 1793, într-o lucrare despre peșterile din Transilvania. La 1897 era considerată cea mai mare cavitate subterană din Principatele Române, iar în 1953 a fost realizat primul plan în detaliu de către o echipă condusă de Mihai Șerban și Iosif Viehman și publicat (1974) în Buletinul Clubului de Speologie „Emil Racoviță”.
Peştera Ialomiţei, monument al naturii şi cea mai importantă formaţiune carstică a Bucegilor, a fost reabilitată şi modernizată, cu ajutorul fondurilor europene, prin proiectul „Reabilitarea şi modernizarea infrastructurii tehnice pentru creşterea potenţialului turistic al Peşterii Ialomiţei din masivul Bucegi, judeţul Dâmboviţa”.Consiliul Judeţean Dâmboviţa, în calitate de beneficiar, a obţinut finanţare nerambursabilă prin programul Regio, Axa prioritară 5 „Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului”, Domeniul major de intervenţie 5.2 „Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism”.Valoarea totală a proiectului a fost de 6.415.654,31 lei, din care valoarea totală eligibilă a reprezentat 4.533.196,07 lei (fonduri FEDR 4.180.254,38 lei; fonduri de la bugetul naţional 352.941,69 lei).Contractul de finanţare s-a derulat pe parcursul a 40 de luni, având ca obiectiv dezvoltarea zonei montane din judeţul Dâmboviţa, prin creşterea activităţii turistice în zona Peşterii Ialomiţei. Investiţia realizată cu sprijin Regio a avut ca rezultat crearea condiţiilor optime pentru vizitarea peşterii, cu acces îmbunătăţit pentru turişti, inclusiv pentru persoanele cu dizabilităţi.
Acest monument natural reprezintă un punct de mare interes pentru turismul judeţului Dâmboviţa, fiind cea mai vizitată peşteră din Munţii Bucegi. Peştera Ialomiţei a fost săpată de pârâul Horoaba, afluent pe dreapta al râului Ialomița, în calcarele jurasic-superioare din culmea sud-estică a muntelui Bătrâna și rămâne unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din Munții Bucegi și chiar din țară. Turul peşterii poate fi făcut până la ora 18:00, de luni până duminică şi costă 10 lei pentru adulţi şi 5 lei pentru copii.
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!
