JUDEȚUL DÂMBOVIȚA este sub INFORMARE METEOROLOGICĂ de PRECIPITAȚII, POLEI și VÂNT, până în această seară, 16 ianuarie, ora 18:00.
În intervalul menționat aria precipitațiilor va fi în extindere treptată. În regiunile sudice și estice, în noaptea de luni spre marți, pe arii restrânse au fost depuneri de polei. Temporar vântul va prezenta intensificări la munte, cu precădere în zona înaltă, unde vor fi rafale în general de 60…80 km/h viscolind zăpadă. Vântul se va intensifica și în zonele joase de relief, cu viteze mai mari pe parcursul zilei de marți, 16 ianuarie, când se vor atinge viteze de 45…60 km/h.În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al judeţului Dâmbovița recomandă cetăţenilor să aibă în vedere câteva măsuri de prevenire a situaţiilor de urgenţă
– Informaţi-vă permanent asupra condiţiilor meteorologice şi evoluţia acestora, transmise de autorităţile centrale şi locale, respectiv de mass-media;
– Evitaţi orice călătorie dacă nu este absolut necesară şi informaţi-vă dacă pe traseul ales nu sunt drumuri blocate;
– Dacă plecaţi cu maşina, verificaţi funcţionarea sistemului de încălzire şi aveţi în vedere dotarea cu lanţuri antiderapante, pături, apă, lopată şi combustibil de rezervă;
În cazul în care autovehiculul este înzăpezit în afara localităţilor, trebuie să vă păstraţi calmul şi să luaţi următoarele măsuri:
– Trageţi pe dreapta şi porniţi luminile de avarie, nu părăsiţi autovehiculul dacă nu vedeţi în apropiere o clădire în care aţi putea să vă adăpostiţi;
– Anunţaţi evenimentul la 112, indicând locul în care aţi rămas blocat;
– Rămâneţi în autovehicul până la sosirea echipelor de salvatori;
– Porniţi motorul şi sistemul de încălzire periodic pentru a menţine cald în interior, îndepărtând zăpada ce poate înfunda ţeava de eşapament;
– Porniţi lumina din interior pe timp de noapte, pentru ca echipele de salvare să vă localizeze.
Urmărește Partener TV și pe Google News