Ieri, 19 ianuarie a.c., poliţiştii dâmboviţeni au desfăşurat o acţiune pe raza judeţului, în vederea prevenirii şi combaterii actelor de braconaj cinegetic.
Astfel, poliţiştii au depistat un bărbat de 55 de ani, din comuna Cândeşti, în timp ce se afla pe un fond de vânătoare din localitatea Gemenea, având asupra sa o armă de vânătoare şi 7 cartuşe cu capsele nepercutate.
În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că bărbatul nu deţinea autorizaţie legală de vânătoare.
De asemenea, poliţiştii din Morteni au surprins în flagrant un bărbat de 33 de ani, din Petreşti, care avea asupra sa un iepure vânat ilegal cu un câine din rasa metiş de ogar.
Pe numele acestora, au fost întocmite dosare penale pentru nerespectarea prevederilor Legii 407/2006 privind vânătoarea şi protecţia fondului cinegetic, iar arma, muniţia, iepurele braconat şi câinele de vânătoare au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!

