Fermierii din zona orașului Răcari au participat la o întâlnire de informare organizată la sediul primăriei, dedicată Campaniei de depunere a Cererilor de Plată APIA pentru anul 2026.

La discuții au fost prezenți reprezentanți ai administrației locale, specialiști ai Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, precum și fermieri interesați de accesarea schemelor de sprijin destinate sectorului agricol.
În cadrul întâlnirii au fost prezentate informații esențiale pentru agricultori, printre care:
✔️ perioada de depunere a cererilor – între 16 martie și 5 iunie 2026;
✔️ modul de completare a cererilor de plată;
✔️ documentele necesare pentru depunerea dosarelor;
✔️ respectarea condițiilor și obligațiilor prevăzute în cadrul schemelor de sprijin.
Evenimentul a reprezentat o oportunitate pentru fermieri de a primi clarificări privind noile reguli pentru acordarea subvențiilor, dar și informații despre măsurile de protecție a culturilor. Participanții au avut posibilitatea să adreseze întrebări și să primească răspunsuri directe din partea specialiștilor.
Reprezentanții Primăriei Răcari au transmis că administrația locală va continua să sprijine fermierii și dezvoltarea agriculturii locale.
Motto-ul întâlnirii:
„Nu e destul să ştii, trebuie să şi aplici; nu e destul să vrei, trebuie să şi faci.” – Johann Wolfgang von Goethe
