Înscrierea elevilor la disciplina opțională Religie se va face de câte ori elevul intră într-un nou ciclu de învățământ primar, gimnazial, liceal, a anunțat ministrul Educației, Ligia Deca, în cadrul dezbaterilor care au loc la Camera Deputaților pe proiectele de legi ale învățământului.
Concret, părinții “vor exprima opțiunea în scris pentru fiecare ciclu de învățământ, sau până la schimbarea opțiunii”, a spus Deca.
Actuala lege care nu face nici o referire la valabilitatea înscrierii unui copil la această disciplină opțională.
Ministraul Educației a spus ca există o “îngrijorare a ministerului Justiției, vizavi de constituționalitate”.
Sesizarea era făcută de Preasfinţitului Părinte Varlaam Ploieşteanul privind obligativitatea părinților de a înscrie copilul la ora de religie la începutul fiecărui ciclu de învățământ, prevăzută în proiectul de lege al Învățământului Preuniversitar aflat acum în dezbatere.
Urmărește Partener TV și pe Google News