Inconștiența îi poate coasta viață pe unii turiști care pornesc pe munte în sandale chiar dacă salvamontiștii fac zi de zi recomandări prin toate mijloacele, mereu există persoane care nu vor fi echipate și pornesc pe munte după care cer ajutorul salvatorilor montani.
Salvamontiștii spun că majoritatea nu o fac cu rea intenție, pur și simplu nu știu, pentru că provenind dintr-o zonă fără munte, cultura lor montană este redusă. Sunt persoane care nici măcar nu-și propun să facă o drumeție, dar văzând instalațiile de transport pe cablu se decid, ad hoc, să-și cumpere bilete. Aceste bilete sunt achiziționate, de cele multe ori, dus-întors, dar odată ajunși în partea superioară, văzând drumurile forestiere aparent lipsite de pericole și pe ceilalți turiști îndreptându-se către diverse obiective (cabane, puncte de belvedere, vârf), decid și ei să părăsească zonele amenajate din proximitatea stațiilor de transport pe cablu, devenind astfel drumeți de ocazie fără echipament.
De aici până la pericolul de a aluneca și a se accidenta nu mai este cale lungă, ba chiar mai scurtă decât decid ei să se aventureze.
” Muntele nu este doar al unei categorii, adică al celor echipați, ci al tuturor. Toți trebuie, deopotrivă, să se bucure de răcoarea, liniștea, aerul curat și peisajele lui. Doar că fiecare trebuie să-și cunoască limitele tehnice, fizice sau pe cele impuse de echipament și să înțeleagă că o plimbare pe munte, fie ea și scurtă, nu este aceeași cu o plimbare în oraș, ci poate fi mult mai periculoasă. Și atunci ne întoarcem la întrebarea inițială: ce pot face turiștii neechipați pentru a se putea bucura și ei de frumusețile muntelui. Răspunsul este foarte simplu: să urce și să coboare exclusiv cu instalațiile de transport pe cablu, iar odată ajunși sus, să nu mai părăsească peroanele și imediata lor proximitate, pentru că aici vorbim de zone controlate, deci sigure. Astfel, turiștii, chiar și neechipați, pot gusta în siguranță din ceea ce înseamnă peisaje montane.”, transmite Salvamont România