În județul Dâmbovița se implementează FRED  GOES  NET

Știri

În județul Dâmbovița se implementează FRED  GOES  NET, în anul şcolar 2021 – 2022, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Dâmboviţa implementează proiectul naţional de intervenţie timpurie, adresat consumatorilor de tutun, alcool şi droguri ilegale care au fost identificaţi pentru prima oară, denumit „FreD goes Net”.

Grupul ţintă este reprezentat de consumatori experimentali şi ocazionali de alcool, tutun şi droguri ilegale (excepţie heroina) din judeţ, cu vârste cuprinse între 14 şi 19 ani, aflaţi sau nu într-o formă de învăţământ. Prin extindere, pot face parte din proiect şi tinerii consumatori cu vârsta până la 24 ani, care îndeplinesc criteriile de includere.

Accesarea serviciilor oferite în acest proiect de personalul specializat din cadrul CPECA Dâmboviţa se va face, fie prin referirea consumatorilor de către familie, servicii de protecţie socială, poliţie, biserică, şcoală sau justiție, fie prin solicitări directe realizate chiar de către consumatori.

Scopul implementării acestui proiect este de a reduce riscul de instalare a dependenţei la consumatorii experimentali sau ocazionali de alcool, tutun şi droguri ilegale, prin:

  • Îmbunătăţirea accesului consumatorilor din grupul vizat, la serviciile de prevenire şi asistenţă a dependenţei de droguri oferite de CPECA Dâmboviţa;
  • Întărirea motivaţiei intrinseci pentru schimbarea comportamentului referitor la consumul de droguri în grupul beneficiarilor direcţi;
  • Sporirea şanselor de intervenţie timpurie şi rapidă, evitând sau diminuând, astfel, riscul incriminării şi condamnării, discriminării sau marginalizării copiilor şi tinerilor cu risc de a deveni dependenţi. 

Precizăm că serviciile de consiliere specifică din cadrul proiectului „FreD goes Net” sunt oferite sub forma unor intervenţii de grup, cu durata de 8 ore, în condiţii de gratuitate şi confidenţialitate.

Instituţiile partenere în implementarea proiectului în judeţul Dâmboviţa sunt Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Dâmboviţa. 

- Advertisement -

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social