Iarna s-a aşternut şi în regiunea montană dâmboviţeană.Stratul de zăpadă atinge aproximativ 4 centimetri. Meteorologii au făcut un anunţ că în perioada următoare, precipitaţiile mixte îşi vor face simţite prezenţa nu numai în zona montană. În Muntenia,zona în care se află şi judeţul Dâmboviţa, începând din 21 noiembrie , regimul termic va scădea sub cel normal al perioadei, atingând, în medie, 4…8 grade la valorile diurne şi -3…1 grad la cele nocturne.În perioada 17-22 noiembrie, probabilitatea pentru ploi se menţine relativ ridicată, în special în dată de 19 noiembrie, când acestea vor fi în general moderate cantitativ. Spre sfârşitul primei săptămâni şi după dată de 25 noiembrie, precipitaţiile, slabe cantitativ, vor fi mixte,ninsoare.Probabilitatea pentru precipitaţii va fi ridicată în prima săptămâna a intervalului de referinţă. La început vor fi mai ales ploi, iar la peste 1700 m precipitaţii mixte, dar în 20 şi 21 noiembrie vor predomină ninsorile. Precipitaţii în general slabe cantitativ, mai ales ninsori, se vor semnala din nou după dată de 25 noiembrie.
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!
