Expoziția ”Made for Europe”, vizitată de prefectul Claudia Gilia și subprefectul Adrian Chițescu , găzduită de Liceul de Arte ”Bălașa Doamna” din Târgoviște, în cadrul concursului național cu același nume, care cuprinde proiectele a 200 de elevi din întreaga țară.
Prin proiectele pe care le-au realizat, elevii contribuie la promovarea imaginii României și la promovarea valorilor pe care se întemeiază școala românească. Produsele expuse în cadrul Concursului Național ”Made for Europe” sunt rezultatul creativității și inovației, creatorii contribuind, prin munca lor, la diversificarea resurselor educaționale.
Prefectul i-a felicitat pe concurenți pentru curajul de a fi creativi, pentru entuziasmul cu care s-au mobilizat și le-a urat succes în derularea următoarelor proiecte.
Expoziția va rămâne deschisă până în data de 30 aprilie.
Urmărește Partener TV și pe Google News