Evaluarea națională de la clasa a VI-a va fi susținută de elevi săptămână viitoare, testarea trebuia să înceapă mâine dar nu se susține în timpul grevei generale.
Anunțul modificării datei la care va fi organizată Evaluarea Națională la clasa a VI-a a fost făcut de Ministerul Educației. Instituția a publicat pe site-ul oficial precizarea că „Evaluarea națională pentru clasa a VI-a va avea loc în zilele de 30 mai – Limbă și comunicare, respectiv 31 mai – Matematică și științe ale naturii”.
Comunicarea integrală a Ministerului educației, cu privire la Evaluarea Națională la clasa a VI-a:
„Marți, 23 mai 2023,
Informare
A fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial ordinul de ministru pentru modificarea Calendarului de administrare a Evaluărilor Naționale la finalul clasei a II-a, a IV-a și a VI-a în anul școlar 2022-2023.
Astfel, Evaluarea națională pentru clasa a VI-a va avea loc în zilele de 30 mai – Limbă și comunicare, respectiv 31 mai – Matematică și științe ale naturii”.
Urmărește Partener TV și pe Google News