Ascuns, in fiecare din noi, esecul datorat fiecarei palme pe care o primim in fiecare zi pasind pe trotuarul vietii cotidiene devine incet – incet o rabufnire si un strigat intr-un film mut cu Chaplin.
Nimic nu e mai abject si mai sinistru decat povestea fiecaruia dintre noi. Nimic nu e mai josnic decat sa rabzi la nesfarsit, impacandu-te doar la gandul ca oricum nu se schimba nimic, ca oricum ar fi, esti tot singur, indiferent de cei din piata care urla sa schimbe ceva si care oricum nu schimba in final nimic. Doar actorii se schimba si cliseul ramane acelasi. Participam in aceasta seara la sedinta cu parintii la clasa a IVa. Din nou, ca in fiecare an, trebuie sa cumparam carti, banci, covoare, dulapuri, pentru ca Ministerul nu are bani. Din nou trebuie sa insusim ceea ce nu e normal sa ne insusim, incompetenta unor mecanisme pe care le inlocuim cu alti oameni, cu alti actori. Din nou, ne ridicam, din 30 doar 2 si strigam aiurea, fara sonor si ecou ca nu e normal, ca nu se explica trecerea la scoala a clasei zero de la gradinita in momentul in care nu exista alocate acele lucruri pe care oricum cei mici le aveau acolo, de unde au fost luati, cu tot cu parinti, in acest sistem de gloata condusa si indusa de actorii TV.
Falimentul moral este in jurul nostru si in fiecare din noi. Ne intrebam ce vrem si ce ne dorim pentru cei mici, alegand sa ramanem aici si sa nu facem nimic. Avem institutii si oameni, organizatii si asociatii paralele, intr-un spatiu in care nu se vor intalni niciodata si ne invartim in cercul vicios al incompetentei datorate acestui faliment. Fara cultura, fara educatie, primind doar portia trunchiata a unui tablou colorat cu focuri de artificii. Discutam despre audiovizual si uitam elementar de doua elemente esentiale – criterii si cenzura, judecam rinichiul lui Arsinel si uitam ca factura la apa curenta e impartita de alti actori cu mult peste spiritualitatea si intelectul nostru din apa de ploaie taxata pe burlan si acoperis. Ne inchidem in continuare usile la masini in graba de frica cainilor din parcarile inexistente si pe ascuns, cu geamul deschis, le aruncam restul de covrig ramas in portiera. Discutam intre doua fumuri cu colega de clasa sau de serviciu de toate problemele tarii, fericiti de impactul pozitiv al serii abia incheiate si plecam spre casa, mediocrii, inca o zi incheiata. Stingem lumina. Noapte buna! Visam la roadele toamnei si cu siguranta, la politica tarii….
Semneaza
Torta
