E.S. Nikoloz Nokolozishvili, Ambasadorul Georgiei în România, la Consiliul Județean Dâmbovița

Știri

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Daniel Comănescu, a avut o scurtă întâlnire cu Excelența Sale Nikoloz Nikolozishvili, Ambasadorul Georgiei în România.Aflat în județul Dâmbovița în cadrul unei vizite oficiale, care a debutat la primăria municipiului Târgoviște, înaltul oficial a purtat discuții și cu reprezentanții CJ, la întâlnire participând și vicepreședintele Alin Manole, dar și administratorul public Ionuț Săvoiu. De asemenea, a fost prezentă și Florina Mureșan, subprefectul județului Dâmbovița.Principalele subiecte abordate au vizat relațiile diplomatice dintre părți, accentul fiind pus asupra istoriei acestora, dar și asupra posibilităților de încheiere a unor parteneriate economice, educaționale sau turistice în plan local. Cu acest prilej, președintele Daniel Comănescu i-a prezentat Excelenței Sale județul Dâmbovița și potențialul existent în diferite domenii de interes.La rândul său, ambasadorul Georgiei în România, domnul Nikoloz Nikolozishvili, a precizat că există deschidere și interes din partea autorităților din Georgia pentru întărirea legăturilor dintre părți, prioritară fiind realizarea de înfrățiri între localități, respectiv între comunAe, orașe sau chiar regiuni.

- Advertisement -

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social