Astăzi, 4 iulie 2025, se împlinesc 149 de ani de când Crucea Roșie Română este un simbol al solidarității, ajutorului și speranței pentru cei aflați în dificultate.
De aproape un secol și jumătate, organizația reunește mii de voluntari și angajați dedicați, care zi de zi răspund cu empatie și profesionalism nevoilor celor vulnerabili. Prin activități umanitare, sociale și medicale, Crucea Roșie este prezentă acolo unde contează cel mai mult, aducând alinare și susținere fără discriminare.
„Suntem mândri să fim parte din această misiune care pune pe primul loc valoarea umanității și solidaritatea. Mulțumim tuturor voluntarilor, partenerilor și susținătorilor care ne însoțesc în această călătorie!”, au transmis reprezentanții organizației.
În județul Dâmbovița, filiala locală a Crucii Roșii continuă să sprijine comunitățile prin programe de prevenție, educație și intervenție rapidă în situații de urgență.