Conf. univ. dr. av. Denisa Barbu și conf. univ. dr. Constanța Mătușescu au avut onoarea să reprezinte Universitatea „Valahia” din Târgoviște la Conferința Națională de Drept European, cu participare internațională, în cea de-a șasea ediție.

Tema centrală a conferinței a fost „Aplicarea dreptului Uniunii Europene în România,” iar evenimentul a fost organizat sub egida Academiei Oamenilor de Știință din România, în parteneriat cu Uniunea Juriștilor din România, Universitatea „Nicolae Titulescu,” Universitatea „Valahia” din Târgoviște și Universul Juridic.

Această ediție a Conferinței Naționale, cu participare internațională, s-a desfășurat în data de 27 octombrie 2023, în Palatul Parlamentului din București, mai precis în Sala Mihai Viteazu, nivel P1. Evenimentul a fost prezidat de profesorul universitar Ion M. Anghel, un diplomat de renume și președintele Societății Române de Drept European.
La acest eveniment, s-au prezentat și dezbatut probleme de maxim interes, atât teoretice, științifice, cât și de ordin practic, cu referire specială la impactul normelor europene asupra ordinii juridice naționale.
Au fost prezentate o serie de lucrări științifice cu teme de actualitate privind domeniul juridic.
Avocat Denisa Barbu, conf. univ. dr., Facultatea de Drept și Științe Administrative, Universitatea „Valahia” din Târgoviște, a prezentat lucrarea „Dezincriminarea – o metodă de scoatere a avortului, eutanasiei și consumului de droguri din domeniul dreptului penal.”
Constanța Mătușescu, conf. univ. dr., Facultatea de Drept și Științe Administrative, Universitatea „Valahia” din Târgoviște, a prezentat lucrarea „Reforma mecanismului trimiterii preliminare și posibilele sale implicații pentru relația dintre Curtea de Justiție a Uniunii Europene și instanțele naționale.” Constanța Mătușescu este și membru în Consiliul director al SRDE.
O altă lucrare prezentată în cadrul Conferinței Naționale de Drept European a fost „Considerații privind măsura arestării preventive din perspectiva dreptului UE.”

La acest eveniment de talie internațională au participat și persoane care exercită funcții în diverse instituții europene și naționale de profil, a căror activitate este afectată de aplicarea dreptului Uniunii Europene. Patric Daniel Ghebaru, directorul Penitenciarului Mioveni din județul Argeș, a onorat invitația la Conferința Națională de Drept European. Este de menționat că Patric Daniel Ghebaru este cel mai tânăr director de penitenciar din România și a prezentat lucrarea „Considerații privind măsura arestării preventive din perspectiva dreptului UE.”
Toate lucrările acceptate de Comitetul științific al Conferinței, notificate autorilor până la data de 25 noiembrie 2023, și prezentate în cadrul evenimentului, vor fi publicate în una dintre următoarele reviste: „Dreptul,” „Buletin de Informare Legislativă” (revista Consiliului Legislativ), „Law Review” și „Revista Universul Juridic.” Toate cele patru reviste sunt indexate în Baza de Date Internaționale.
Participanții la conferință au inclus membri ai profesiei juridice, cum ar fi arbitri, avocați, consilieri juridici, diplomați, executori judecătorești, magistrați, mediatori, notari și practicieni în insolvență. De asemenea, au fost prezenți cercetători, cadre didactice universitare și funcționari publici din administrația publică centrală și locală, ale căror activități sunt direct legate de aplicarea dreptului Uniunii Europene și de alte cerințe europene.
Conferința a fost inclusă în programul de pregătire și perfecționare continuă a avocaților, iar punctele de pregătire profesională vor fi acordate conform Metodologiei de recunoaștere a activităților de pregătire profesională continuă, aprobată de Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România.
În deschiderea oficială a lucrărilor conferinței, au fost transmise mesaje din partea organizatorilor și a invitaților, inclusiv Ion M. Anghel, prof. univ. dr. h.c., ambasador (p), președintele SRDE; Nicolae POPA, prof. univ. dr. h.c., Universitatea „Nicolae Titulescu” din București, fost președinte al CCR și ICCJ; Marian ENACHE, președintele Curții Constituționale a României; Marin VOICU, prof. univ. dr. h.c., Universitatea „Ovidius” din Constanța, fost judecător la CEDO și la ICCJ; Florin IORDACHE, președintele Consiliului Legislativ; Mircea DUȚU, directorul Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române; Verginia VEDINAȘ, prof. univ. dr., Academia Oamenilor de Știință din România; Gheorghe GHEORGHIU, Academia de Științe Juridice din România; Uniunea Juriștilor din România; Stan TÎRNOVEANU, prim-vicepreședintele Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență; Valerius CIUCĂ, prof. univ. dr., Universitatea „Alex. Ioan Cuza” din Iași, fost judecător la Tribunalul UE; Simona Camelia MARCU, directorul Institutului Național al Magistraturii; Dan OANCEA, prof. univ. dr., directorul Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților; Bogdan Ionuț DINȚOI, șeful Departamentului pentru Lupta Antifraudă; Adrian Mihai HOTCA, prof. univ. dr., rectorul Universității „Nicolae Titulescu” din București; George Edward DIRCĂ, președintele Secției de Evidență Oficială a Legislației și Documentare, CLR; Aurel CIOBANU, decanul Baroului București; Ovidiu Ioan DUMITRU, decanul facultății de Drept, Academia de Studii Economice din București; Laura MIHĂILESCU, șefa serviciului Coordonare Traduceri, Institutul European din România și Raluca DINU, cadru didactic asociat dr., Facultatea de Drept, ASE, președintele executiv al SRDE.
Urmărește Partener TV și pe Google News

